Me, Myself and Skandalouz

Declaratia sezonului

Ienei: “Nu comentez revenirea lui Marius! Nu vreau să-l jignesc!”

varianta inedita )

si daca v-a placut si aveti rabdare, vedeti intreaga prezentare:

Buy the book here!

In asteptarea trenului catre Milano, intre orele 1.30 si 4.14, o prezentare a salii de asteptare din gara din Bologna.
Sa-i iau pe rand:
-The Preacher – un barbat la vreo 40 ani, slab si destul de inalt, cu barba si parul lung incaruntit, imbracat cu niste colanti largi gri deschis si o bluza din acelasi tip de material. Manecile erau libere, mainile tinandu-si-le in jurul corpului pe sub bluza. Era incaltat cu niste cizme care pareau sa-i fie mari. I-am zis the Preacher pentru ca vorbea in continuu cu cineva sau de unul singur, parand nemultumit de tot ce se intampla si deseori apostrofand pe cineva.
-The kid – era un baiat pe la vreo 16-17 ani, parul brunet lung drept. Semana foarte bine cu Tommy Solomon din “A treia planeta de la soare”. Parea fugit de acasa. Era imbracat bine – camasa si blugi, pulover si rucsac care erau destul de curate so nu parea sa fi fugit de mult timp. Majoritatea timpului a dormit iar la un moemnt dat, apostrofat de The preacher ca se trezise, si-a bagat capul in rucsac si s-a culcat la loc. Mai tarziu a scos o carte groasa cu coperti din piele (nu era bilbia) si a inceput sa citeasca.
-batrana cu carut – gen Doamna cu trunchiul de copac din Twin Peaks – era o tanti mai in varsta care avea capul, mainile si picioarele invelite in pungi de plastic. Statea cu picioarele intinse pe doua scaune si dormea in pozitie de sezut cu capul aplecat in fata. Avea langa ea un carut gen Carrefour plin de ziare si hartii. Rujul si oja i se stersesera partial. Eu stateam langa ea, fiind singurul loc liber cand am ajuns in gara si-l aveam in fata pe The kid.
-The players – undeva in stanga salii, pe jos, 3 tipi jucau carti si se comportau ca in Zbor deasupra unui cuib de cuci certandu-se zgomtos deseori la final de joc.
-The Workers – doi muncitori suiti pe o schela instalau o boxa pentru un sunet mai bun in sala de asteptare. Se comportau si aratau ca Stan si Bran, sau mai degraba a Mario si Luigi. Erau total nendemanatici si lenti si pentru o treaba care in mod normal ar fi durat 30 minute, lor le-a luat vreo 2 ore si jumatate. Au taiat cu flexul, au dat gauri in beton, le-au scapat scule din mana pe gresia de pe jos – asta in timp ce trei sferturi din persoanele din sala de asteptare incercau sau chiar doarmeau.
-Snorring - un negru imens intins mai mult pe jos decat pe scaun. Seful salii de asteptare l-a trezit de mai multe ori din cauza sforaitului puternic insa rezultatul a fost de fiecare data o perioada de cateva minute de liniste pana cand incepea din nou.
-Denzel - alt negru cu ochelari de soare negri care parea spion. Nu a dormit deloc si a stat in permanenta atent la ce s intampla – inclusiv la mine, intersecnandu-ne privirea de mai multe ori.
-Sisi - o doamna in varsta aranjata, rujata, pantofi cu toc, cu cateva sacose parea ca asteapta pe cineva care nu mai soseste. Probabil o fosta poveste de dragoste cu 10-20 ani in urma. Zambea privind in gol si din cand in cand ii apareau lacrimi. Apoi incerca sa doarma.
-The killer – un tip spre 50 ani, masiv, fata rosie de boxeor ucigas betiv. Mi-am intersectat privirea odata cu el si mi-a fost indeajuns. Se trezea din cand in cand, privea in jur, dadea in plans (un plans psiho), se abtinea si se culca la loc.
-seful de sala, mic si rotofei, (Super Mario) le explica turistilor care ajungeau in gara ce-i cu unii dintre nebuni.
-si mai era un tip cu chef de scandal care se ridica de pe scaun la fiecare cearta a celor care jucau carti, sau la fiecare noua disputa a lui The Preacher. Facea doua ture de sala aruncand niste vorbe si se intorcea nemultumit la loc.
-in rest erau turisti care-si cautau loc printre nebuni, un copil in scutece care plangea cam o data la jumatate de ora si cativa in aceeasi situatie cu noi (veniti de la concert, astepand trenul catre casa)