In ordinea numerelor de pe tricou prima zice asa – Interviu cu skandalouz:
1. De ce ai acceptat leapsa aceasta ?
Ca ma bate Gemeni la cap sa o fac si pentru ca am promis.
2. De cand esti in blogosfera ?
Conform arhivei Noiembrie 2005. Incepusem pe 360 dar -dupa 5 zile l-am mutat pe blogger.com .
Read the rest of this entry »
Which is the most wonderful period in one’s life?
Probabil majoritatea isi doreste sa-si retraiasca tineretea dar nu oricum, ci cu gandirea si cunostintele si experientele actuale. Asta probabil pentru ca, tanar fiind, nu realizezi ca treci prin cele mai frumoase clipe pe care le vei regreta mai tarziu. Probabil ca daca ar fi posibila calatoria in timp, am renunta si la cunostintele acumulate doar ca sa putem fi adolescenti din nou.
Personal, cel mai mult mi-a placut perioada liceului si-mi e tare dor de acele momente. De fotbalul din curtea scolii, de orele de religie cand ascultam etapa de fotbal la radioul ascuns dupa perdea, de orele de mate cu Mitica, de urletul profei de chimie care ne ingrozea pe toti, de tabara de la Nucsoara si cea din Croatia, de fotbalul dinainte, de dupa si din timpul orelor, de minunatele teze de la romana ale lui Pop, de chiulul in grup, revelionul dintr-a 12-a, de cate si mai cate… Astfel, la fiecare reintalnire cu colegii de liceu, ajungem negresit sa ne amintim tot felul de tampenii care se intamplau si sa radem fara sa ne mai putem opri. 
) Desigur sunt si lucruri pe care le-as uita fara nicio urma de regret: pe distrusa profa de istorie, pe profa de fizica pentru falsitatea ei, dar acestea sunt in minoritate 
Dar what about lucrurile pe care le-am uitat sau pe care cu greu mi le amintesc? Mi-e greu sa conturez imaginea profei de biologie sau geografie sau o parte din colegi. Cred ca din 36 as putea sa-mi reamintesc cam 30 dintre ei. Dar ce se intampla cu restul? Au trecut asa prin viata noastra fara sa lase nicio cicatrice pozitiva sau negativa. Oare asta sa fie cel mai rau? Sa nu-ti ramana amintiri?
Ma uitam recent la niste inregistrari cu mine cand aveam 12 ani (i guess) si ma fugaream cu Lassie prin curte. Vazand acele imagini imi amintesc tot felul de detalii pe care nu credeam ca le mai am in memorie.
Ma gandesc la bunica-miu care, din cauza bolii, nu ne mai cunoaste. Rar isi aduce aminte de cineva si totusi pare fericit; nu stie ce se intampla cu el. El respira pentru a manca, a se plimba prin casa si a se uita pe geam. Trebuie sa fie groaznic. Cand realizezi.
Apoi ar mai fi familia, toata lumea mult mai tanara, fara tristete, fara oameni pe care sa-i fi cunoscut si care acum sa fi trecut deja in nefiinta.
Unii prieteni sunt de parere ca pentru ei facultatea a fost mai misto decat liceul si acestia se refera la atmosfera din camin. Poate pentru ca nu am stat la camin, liceul ramane cea mai frumoasa perioada din viata mea de pana acum.